|
Statut de protecţie: specie strict protejată, ce este menţionată în Anexa II a Convenţiei de la Berna şi în Anexa IV a Directivei Habitate a Uniunii Europene
Subspecii: în România există subspeciile:
• Podarcis muralis albanica
• Podarcis muralis maculiventris
• Podarcis muralis muralis
Lungimea corpului: 150-180 mm la femelă şi 180-200(220-250) mm la mascul
Descriere: are corpul subţire, de 50-70 mm, cu colorit variabil, palid maroniu, gri-maroniu, cenuşiu; de-a lungul spatelui are o bandă lată palid gri-maronie, cu şiruri de pete neregulate mai închise (brunii) şi încadrată de linii înguste palid maronii; întotdeauna, pe flancuri, ambele sexe au o bandă lată, brun-roşcat închis, care la femelă este uniform colorată iar la mascul include pete palid maronii; coloritul ventral este variabil, ducând la apariţia a trei forme de culoare pure (albicioasă, portocaliu-roşcată, gălbuie) şi a unor forme derivate din acestea (galben-albicioasă, roşie-albicioasă, roşie-gălbuie); uneori, la mascul, pe linia ce separă abdomenul de flancuri, pot exista câţiva solzi albăstrui; capul este ocru-maroniu deschis deasupra, cu numeroase pete brun închis; picioarele sunt maronii, cu numeroase pete albicioase neregulat împrăştiate; coada este de două ori mai lungă decât corpul (2/3 din lungimea totală), vizibil mai lungă la mascul, cu zone inelare maronii ce alternează cu zone inelare cu solzi albi şi negri
Dieta: este formată din gândaci, muşte, fluturi, lăcuste, păianjeni, moluşte mici, miriapode, alte mici nevertebrate, rareori fructe; au fost semnalate cazuri de canibalism faţă de proprii semeni
Comportament: ocupă suprafeţe destul de mici de teren (numai 15-25 m2); în timpul zilei, pe parcursul perioadelor însorite, are obiceiul de se încălzi la soare, în reprize scurte de staţionare ce alternează cu perioade mai lungi de deplasare; în timpul anotimpului rece, se adăposteşte în crăpăturile stâncilor, galerii subterane, cavităţi naturale; poate atinge vârsta de 7-10 ani
Strategii de reproducere: masculii sunt extrem de teritoriali, delimitându-şi olfactiv teritoriul pentru a atenţiona masculii rivali şi pentru a atrage femelele; adesea masculii se luptă între ei în timpul sezonului de împerechere; femela depune 2-12 ouă sub stânci, în soluri afânate, uneori de 2-3 ori pe an
Mecanisme de apărare:
- este o specie foarte circumspectă, care se ascunde imediat în vizuina subterană la cel mai mic semn de pericol
- este foarte agilă şi se deplasează cu mare rapiditate pe pereţii de stâncă, urcând foarte uşor pereţii verticali când se simte ameninţată
- dacă este apucată de coadă, are abilitatea de a şi-o detaşa de corp pentru a scăpa de atacator
- este o specie care şi-a dezvoltat abilitatea de a detecta compuşii chimici emişi de şerpii potenţial dăunători (Coronella austriaca)
Habitat: preferă habitatele stâncoase expuse la soare cu vegetaţie săracă, grohotişurile, coastele stâncoase, pereţii mai mult sau mai puţin verticali de stâncă; adeseori, ocupă şi habitatele antropizate, cariere părăsite, ziduri, ruine, terasamente ale căilor ferate
Prădători: este adeseori vânată de păsări de pradă (Buteo buteo, Circaetus gallicus Tyto alba, Asio flammeus, Strix aluco, Athene noctua), şerpi (Coronella austriaca, Vipera ammodytes montandoni)
Specii asemănătoare:
• Zootoca vivipara, la care dunga maronie de pe flancuri (atunci când este prezentă), are adesea numeroase puncte albe, brun-roşcate, brun închis); lipsesc solzii albăstrui din zona de demarcaţie a abdomenului de flancuri |
|
