Anguis fragilis

Lungimea corpului: 40-50 cm; adesea femela este mai mare decât masculul Descriere: în România există două subspecii: Anguis fragilis fragilis: care are 24-26 şiruri de solzi în zona mediană a corpului; poate fi confundată cu un şarpe datorită modului în care se deplasează şi a lipsei picioarelor; se deosebeşte de şerpi prin prezenţa pleoapelor deasupra ochilor, forma solzilor de pe corp, capacităţii de autotomie; are corpul cilindric, neted, cu aspect de piele, lucios, dorsal brun- cafeniu, maroniu-roşcat, bronziu pe spate şi pe flancuri, mai deschis ventral (cenuşiu, crem-albicios); deschiderile auditive nu sunt vizibile, fiind ascunse sub piele; ochii sunt mici, cu pupilele rotunde; limba este scurtă şi crestată, dar nebifurcată; prezintă dimorfism sexual: • femela: are adesea nuanţe mai maronii, o dungă mediană întunecată pe spate şi pe flancuri, capul negricios pe laterale • masculul: are corpul uniform colorat, fără dungi de o altă culoare, de cele mai multe ori cu nuanţe cenuşii, iar capul este mai mare decât al femelei Anguis fragilis colchicus: care are 26-30 şiruri de solzi în zona mediană a corpului, iar masculul are adesea pe spate numeroase pete neregulate de culoare albastră Dieta: este formată în special din melci, râme, păianjeni, mici nevertebrate, insecte, omizi şi doar ocazional consumă exemplare tinere de Zootoca vivipara, Natrix natrix; în anumite condiţii, în captivitate, s-au semnalat cazuri în care femelele au dat dovadă de canibalism, devorându-şi o parte dintre proprii pui Comportament: este o specie activă mai ales la lăsarea întunericului sau dimineaţa devreme (când temperatura este în jur de 15 °C), dar poate fi văzută uneori încălzindu-se la soare în timpul zilei (în special femelele ce poartă ouă fertilizate); stă ascunsă în cea mai mare parte a zilei sub buşteni în putrefacţie, fragmente de lemn, pietre, prin pajişti cu vegetaţie înaltă, printre frunzele uscate de pe solul rariştilor de pădure luminoase; în habitatele antropizate, adesea se ascunde sub obiectele care absorb căldură de la soare (cutii de carton, bucăţi de mochetă, foi de tablă); este una dintre cele mai longevive specii de şopârlă, putând vieţui până la 30 de ani; când temperatura mediului începe să scadă (octombrie-noiembrie), îşi caută adăpost în galerii subterane, unde se adună în grupuri numeroase (20-30 de indivizi) pentru a traversa anotimpului rece, până în martie(aprilie) Strategii de reproducere: în timpul perioadei de împerechere, masculii devin agresivi faţă de alţi masculi, concurează pentru femele, se luptă şi se muşcă; după fertilizare (în martie-iunie), femela produce în jur de 15 ouă, care sunt incubate în interiorul corpului, iar după câteva luni (august-septembrie) dă naştere de obicei la 8-12 pui vii (ovovivipară), de circa 7-10 cm lungime, gălbui-cenuşii; femelele se împerechează o singură dată pe an, putând fi identificate observând cu atenţie zgârieturile şi urmele lăsate de muşcăturile masculilor, pe gât şi pe cap, în timpul copulării Mecanisme de apărare: - are abilitatea de a-şi detaşa coada de corp atunci când este apucată; pentru a distrage atenţia atacatorilor, coada ce s-a detaşat de corp se zvârcoleşte timp de câteva minute, dându-i astfel posibilitatea de a furişa şi a dispărea în frunziş; coada detaşată, se reface parţial după câteva săptămâni - dacă atacatorul insistă, eliberează din zona anală o secreţie urât mirositoare - rareori muşcă atunci când este apucată cu mâna - foarte rar, au fost observate exemplare care, pentru a scăpa de atacatori, nu au pregetat să înoate sau să se scufunde - este o specie care şi-a dezvoltat capacitatea de a detecta compuşii chimici emişi de şerpii potenţial dăunători care se apropie, înainte ca aceştia să fie detectaţi vizual, având astfel posibilitatea de a-i evita Habitat: grădini, pajişti umede, margini de pădure; preferă habitatele umede şi zonele aflate în preajma cursurilor de apă (izvoare, pâraie, canale); uneori, poate fi întâlnită la altitudini ridicate (până la 1500 m) Prădători: în zonele din vecinătatea aşezărilor omeneşti, este atacată de pisici domestice, câini; este vânată adesea şi de nevăstuici (Mustela nivalis), păsări, arici (Erinaceus concolor), dihori (Mustela putorius), bursuci (Meles meles), şerpi de casă (Natrix natrix), şerpi de alun (Coronella austriaca), mistreţi (Sus scrofa)

Anguis fragilis fragilis

Anguis fragilis colchicus

  Referinţe:

●	Biserkov V. (2007). Contributions to the knowledge of the herpetofauna of southern Dobruja (Romania). A Field Guide to Amphibians and Reptiles of Bulgaria. Sofia, Green Balkans: 88-89
●	Bodenheimer F. S. (1944). Introduction to the knowledge of Amphibia and Reptilia of Turkey. Revue de la Faculté des Sciences de d'Université d'Istanbul Série B: Sciences Naturelles 9: 1-78
●	Cabido C., Gonzalo A., Galán P., Martín J., López P. (2004). Chemosensory predator recognition induces defensive behavior in the slow-worm (Anguis fragilis). Canadian Journal of Zoology 82: 510-515
●	Capula M., Luiselli L. (1993). Ecology of an alpine population of the Slow Worm, Anguis fragilis LINNAEUS, 1758. Thermal biology of reproduction (Squamata: Sauria: Anguidae). Herpetozoa 6(1/2): 57-63
●	Capula M., Luiselli L., Capanna E. (1997). The blue-spotted morph of the slow worm, Anguis fragilis: Colour polymorphism and predation risks. Italian Journal of Zoology 64: 147-153
●	Čeiräns A. (2004). Reptiles in sub-boreal forests of Eastern Europe: patterns of forest type preferences and habit use in Anguis fragilis, Zootoca vivipara and Natrix natrix (Squamata: Sauria: Anguidae, Lacertidae; Serpentes: Colubridae). Herpetozoa 17(1/2): 65-74
●	Çiçek K., Tayhan Y., Hayretdağ S., Ayaz D., Tok C. V. (2011). A case of cannibalism behavior of the Slow worm, Anguis fragilis (Reptilia Anguidae) in Turkey). Biharean Biologist 5(1): 76-77
●	Cogălniceanu D., Rozylowicz L., Székely P., Samoilă C., Stănescu F., Tudor M., Székely D., Iosif R. (2013). Diversity and distribution of reptiles in Romania. Travaux du Muséum National d'Histoire Naturelle «Grigore Antipa» 44: 357-373
●	Duméril A. M. C., Bibron G. (1839). Erpétologie Générale on Histoire Naturelle Complète des Reptiles. Tome cinquième. Librairie Encyclopédique de Roret, Paris: 792-798
●	Ferreiro R., Galán P. (2004). Reproductive ecology of the slow worm (Anguis fragilis) in the northwest Iberian Peninsula. Animal Biology 54(4): 353-371
●	Gollmann G., Gollmann B. (2008). Diving in the lizards Anguis fragilis and Lacerta agilis. North-Western Journal of Zoology 4(2): 324-326
●	Ion I., Iliesi P.-S., Ion E. (2005). Ecological aspects on lizard populations from Obcinele Bucovinei (Suceava). Analele Universităţii din Oradea. Fascicula de Biologie 3: 47-51
●	Laurenti J. N. (1768). Specimen medicum, exhibens synopsin reptilium emendatam cum experimentis circa venena et antidota reptilium austriacorum. Typ. Joan. Thom. nod. de Trattnern, Cæs, Reg. Aulæ Typogr. et Bibliop. Vienæ: 68
●	Linnaeus C. (1758). Systema naturæ per regna tria naturæ, secundum classes, ordines, genera, species, cum characteribus, diferentiis, synonymis, locis. Tomus I. Editio decima, reformata. Holmiæ, Impensis Direct. Laurentii Salvii: 229
●	Luiselli L. (1992). The diet of the Slow Worm, Anguis f. fragilis LINNAEUS, 1758, in the Tarvisio Forest (Carnic Alps, NE Italy) (Squamata: Sauria: Anguidae). Herpetozoa 5(3/4): 91-94
●	Malkmus R. (1995). Aggressives Verhalten bei der Blindschleiche, Anguis fragilis LINNAEUS, 1758 ? (Squamata: Sauria: Anguidae) [Kurze Mitteilung]. Herpetozoa 8(1/2): 89-91
●	Sos T. (2010). Evaluating the accuracy of morphological traits used in Anguis (sub)species differentiation. Herpetologica Romanica 4: 29-44
●	Sos T., Herczeg G. (2009). Sexual Size Dimorphism in Eastern Slow-Worm (Anguis fragilis colchica, Reptilia: Anguidae). Russian Journal of Herpetology 16(4): 304-310
●	Tóth T., Krecsák L., Madsen T., Újvári B. (2002). Herpetofaunal locality records on the Greek Islands of Corfu (Amphibia, Reptilia). Herpetozoa 15(3/4): 149-169

Zootoca vivipara

Statut de protecţie: specie nepericlitată Lungimea corpului: este de 120-150(170) mm, din care corpul are 50-70 mm; coada este la femelă de 1,5 ori, iar la mascul de 2 ori mai lungă decât corpul; atinge o greutate de 3-5 grame; femelele sunt mai mari decât masculii Descriere: pe flancuri are 26-37 şiruri de solzi; lipsesc solzii granulari dintre supraoculare şi supraciliare; capul mic, cu botul obtuz; solzii dorsali sunt hexagonali, alungiţi; corpul are colorit variabil, cel mai adesea fiind maroniu, cenuşiu, brun-oliv sau negricios; prezintă şi forme melanistice, cu întreg corpul de culoare neagră; are picioarele scurte; la ambele sexe gâtul este alb masculul: are corpul mai alungit, acoperit cu puncte albicioase, cu colorit mai întunecat pe flancurile corpului; burta de culoare galbenă sau portocalie este pătată cu o multitudine de puncte negre femela: are colorit mai uniform, uneori cu dungi longitudinale întunecate pe flancuri sau pe mijlocul spatelui; burta gălbui-albicioasă este lipsită de pete Dieta: consumă în special mici nevertebrate, insecte (gândaci, furnici, păianjeni etc.) Comportament: este o specie activă în timpul zilei, care petrece câteva ore pe zi în locuri expuse direct razelor solare pentru a-şi ridica temperatura corpului; în perioada septembrie- octombrie începe să-şi caute un adăpost subteran în care hibernează până în martie; poate trăi până la 12 ani Strategii de reproducere: este o şopârlă care are abilitatea de a naşte pui vii (vivipară), o adaptare la clima rece din vremea glaciaţiunii, dar poate depune şi ouă (ovipare); femela se împerechează cu mai mulţi masculi, iar după o perioadă de gestaţie de aproximativ trei luni, depune 3-10 ouă sau dă naştere la 3-10 pui ce au 2-3 cm lungime, corpul brun închis până la negru, uneori cu tentă roşcată, iar coada şi picioarele posterioare sunt albăstrui; ambele strategii de reproducere sunt strâns legate de condiţiile climatice, astfel că populaţiile care trăiesc la altitudini mai ridicate, acolo unde sezonul cald este mai scurt, se reproduc prin mecanismul vivipar Mecanisme de apărare: atunci când se simte în pericol, dispare imediat în vegetaţia deasă; dacă se află în apropierea apei, nu pregetă să se arunce în apă pentru a scăpa de atacator; dacă se află în zone cu tufărişuri, se caţără pe trunchiul arborilor sau arbuştilor până la circa un metru înălţime; în situaţia în care este apucată, pentru a păcăli atacatorii, îşi poate pierde parţial sau în întregime coada; există exemplare adulte care au colorit melanistic, ce le conferă un avantaj împotriva atacatorilor, încălzirea organismului având loc mult mai repede, reducându-se astfel timpul petrecut expunerii razelor solare şi, implicit riscul de a fi atacate în această perioadă Habitat: preferă locurile umede sau cele aflate în vecinătatea apelor (pajişti, mlaştini, păduri umede), zonele cu vegetaţie deasă, marginea drumurilor, zonele cu tufărişuri, grădinile Prădători: este vânată de şerpi, păsări Specii asemănătoare: • Lacerta agilis, care are dimensiuni mai mari

Zootoca vivipara	Lacerta agilis agilis female

Adulţii

Exemplarele tinere

Mecanisme de apărare

  Referinţe:

●	Arribas O. J. (2009). Morphological variability of the Cantabro-Pyrenean populations of Zootoca vivipara (JACQUIN, 1787) with description of a new subspecies (Squamata: Sauria: Lacertidae). Herpetozoa 21(3/4): 123-146
●	Biserkov V. (2007). Contributions to the knowledge of the herpetofauna of southern Dobruja (Romania). A Field Guide to Amphibians and Reptiles of Bulgaria. Sofia, Green Balkans: 77-104
●	Boulenger G. A. (1887). Catalogue of the Lizards in the British Museum (Natural History). Volume III. Lacertidae, Gerrhosauridae, Scincidae, Anelytropsidae, Dibamidae, Chamaeleontidae. London. Second Edition: 1-575
●	Čeiräns A. (2004). Reptiles in sub-boreal forests of Eastern Europe: patterns of forest type preferences and habit use in Anguis fragilis, Zootoca vivipara and Natrix natrix (Squamata: Sauria: Anguidae, Lacertidae; Serpentes: Colubridae). Herpetozoa 17(1/2): 65-74
●	Cogălniceanu D., Rozylowicz L., Székely P., Samoilă C., Stănescu F., Tudor M., Székely D., Iosif R. (2013). Diversity and distribution of reptiles in Romania. Travaux du Muséum National d'Histoire Naturelle «Grigore Antipa» 44: 357-373
●	Covaciu-Marcov S. D., Cicort-Lucaciu A. Ş., Ferenţi S., David A. (2008). The distribution of lowland Zootoca vivipara populations in North-Western Romania. North-Western Journal of Zoology 4(1): 72-78
●	Farren A., Prodöhl P. A., Laming P., Reid N. (2010). Distribution of the common lizard (Zootoca vivipara) and landscape favourability for the species in Northern Ireland. Amphibia-Reptilia 31: 387-394
●	Guillaume C.-P., Heulin B., Beshkov V. (1997). Biogeography of Lacerta (Zootoca) vivipara: reproductive mode and enzyme phenotypes in Bulgaria. Ecography 20: 240-246
●	Gvoždík L. (1999). Colour polymorphism in a population of the common lizard, Zootoca vivipara (Squamata: Lacertidae). Folia Zoologica 48(2): 131-136
●	Gvoždík L. (2002). To heat or to save time? Thermoregulation in the lizard Zootoca vivipara (Squamata: Lacertidae) in different thermal environments along an altitudinal gradient. Canadian Journal of Zoology 80(3): 479-492
●	Herczeg G., Kovács T., Hettyey A., Merilä J. (2003). To thermoconform or thermoregulate? An assessment of thermoregulation opportunities for the lizard Zootoca vivipara in the subarctic. Polar Biology 26: 486-490
●	Ion I., Iliesi P.-S., Ion E. (2005). Ecological aspects on lizard populations from Obcinele Bucovinei (Suceava). Analele Universităţii din Oradea. Fascicula de Biologie 3: 47-51
●	Jacquin J. F. (1787). Lacerta vivipara, observatio. Nova Acta Helvetica I: 33-34
●	Lindtke D., Mayer W., Böhme W. (2010). Identification of a contact zone between oviparous and viviparous common lizards (Zootoca vivipara) in central Europe: reproductive strategies and natural hybridization. Salamandra 46(2): 73-82
●	Ljubisavljević K., Jović D., Džukić G. (2010). Morphological variation of the Common Lizard (Zootoca vivipara Jacquin, 1787) in the Central Balkans. Archives of Biological Sciences 62(3): 791-799
●	Massot M. (2009). Impact du réchauffement climatique sur le fonctionnement de populations de lézards vivipares (Zootoca vivipara). Bulletin de la Societé Herpétologique de France 130-131: 77-115
●	Paulescu L., Jantra S., Ietta F., Brizzi R., Avanzati A. M., Bigliardi E. (2010). Cytokines in vertebrate reproduction. Herpetological Conservation and Biology 5(2): 335-340
●	Roig J. M., Carretero A., Llorente G. A. (2000). Reproductive cycle in a Pyrenean oviparous population of the common lizard (Zootoca vivipara). Netherlands Journal of Zoology 50(1): 15-27
●	Saveliev S. S., Bulakhova N. A., Kuranova V. N. (2006). Reproductive activity in Lacerta agilis and Zootoca vivipara (Reptilia: Sauria: Lacertidae) in western Siberia. Proceedings of the 13th Congress of the Societas Europaea Herpetologica: 133-137
●	Schmidtler J. F., Böhme W. (2011). Synonymy and nomenclatural history of the Common or Viviparous Lizard, by this name: Zootoca vivipara (Lichtenstein, 1823). Bonn Zoological Bulletin 60(2): 214-228
●	Stejneger L. (1907). Herpetology of Japan and adjacent territory. United States National Museum 58: 1-577
●	Stugren B. (1968). Systematics of lizards of the section Zootoca Wagler. Travaux du Muséum National d'Histoire Naturelle «Grigore Antipa» 8(2): 1037-1044